Anul acesta se poarta handmade Secret Santa. Un cadou creat chiar de manutele tale va fi mult mai apreciat de catre colegul pentru care trebuie sa fii un Mos Craciun secret decat orice alta chinezarie pe care o gasesti la toate colturile.

La mine la birou s-au tras deja biletele si am inceput sa confectionez cadoul pentru o persoana norocoasa. Nu iti pot dezvalui ce cadou creez, dar te pot ajuta cu niste idei in cazul in care vrei sa faci un cadou inedit, ieftin si nu in ultimul rand de bun gust.

1. Incalzitoarele pentru maini pot fi un cadou inedit in sezonul rece. Imagineaza-ti ce senzatie placuta ai avea in momentul in care, in buzunarul de la haina, te asteapta un ”personaj” cald care iti va incalzi mainile intr-o zi friguroasa de iarna. Pentru acest proiect nu ai nevoie decat de o bucata de material textil (poti folosi fetru sau o bucata dintr-un pulover vechi) si orez. Personalizeaza accesoriul dupa bunul plac.

Incalzitor

2. Ai un coleg iubitor de bere? Cu siguranta va aprecia noul ambalaj creativ al bauturii preferate. Ai nevoie de fetru și de niste ochisori din aceia de se plimba prin toate directiile. Întregul proiect poate fi văzut aici.

bere

3. Scrie o poezie colegei/colegului! Cu totii ne dorim sa stim ce parere au cei din jur despre noi, iar atunci cand totul este imbracat in metafore, parca devine mai frumos. Pentru aceasta idee m-a inspirat un prieten care mi-a spus ca trebuie sa scrie o poezie unei colege pentru Secret Santa si mi s-a parut o idee geniala si plina de originalitate.

4. Borcanelul cu amintiri este un cadou inedit. Cum noul an aduce de la sine noi proiecte, noi impliniri si momente care mai de care mai interesante, creeaza un kit personalizat care sa contina un borcan (il poti personaliza dupa bunul plac) si un set de post-it-uri colorate pe care persoana care va primi cadoul isi va nota toate intamplarile frumoase din 2015. Eu am un astfel de obiect pe birou si aproape ca l-am umplut cu momente deosebite pe care abia astept sa le retraiesc, citindu-le la final de an.

memories

(sursa)

Acum sunt tare curioasă să aflu ce idei ai tu!